Am primit ieri un mesaj de la aceeași fată despre care vă ziceam și săptămâna trecută. Mesajul arată așa: „Buna st fta kre am vb prin sms sapt tr”. Eu îi răspund: „Ia spune-mi de unde ai numărul meu de telefon și cum te cheamă!”. După 5 minute, răspunde: „Nu mai cntza d und a-m nr tau Eugenia ma cheama da nu mai are nicio inportanta daca u ai pr s-au nu vr sa vb ku mn… Daca vrei pot vb prin sms”.
După ce m-am chinui să-nțeleg ce-a vrut să spună, am priceput doar ultima parte, în care zice că vrea să mai vorbim prin sms. Ca urmare, îi trimit un ultim mesaj: „Deși oferta ta e „tentantă”, o refuz, dar îți fac eu una mai bună: „Abecedarul” și „Gramatica limbii române pentru începători” la numai 89 de lei!”.
Doi electricieni lucrau pe o stradă şi trebuiau să pună un stîlp în pământ. Şeful îi vede că au făcut groapa şi apoi au măsurat stîlpul şi pleacă. Când se întoarce, vede că au pus stâlpul şi unul dintre ei era sus pe stâlp şi tot măsura. Şeful, mirat, îl întreabă ce face, de ce îl măsoară, că doar l-a măsurat jos? La care electricianul nostru, răspunde:
- Da, jos i-am măsurat lungimea, acum îi măsor înălţimea.
- Ştiţi care e diferenţa dintre Romania şi Somalia?
− În Somalia nu se moare şi de frig.
Femeie la vreo 30 ani, dupa ce si-a rezolvat treburile in resedinta de judet voia sa ajunga acum acasa si nu mai avea bani. Asa ca incearca o masina de ocazie. Cand opreste o masina, femeia se apropie si spune:
- Uite tre’ s-ajung si eu in Trescovenii de Sus, dar nu am bani. Cum ajungem acolo ne socotim noi. – Bine, las’ ca ne socotim noi pe drum!, zice soferul.
Dupa vreo ora, barbatul de la volan opreste pe un camp, ia o patura din portbagaj si o asterne pe iarba. Femeia ingrijorata ii zice:
- Vai dar nu pot, sunt maritata, am acasa doi copii!
- Si ce? Si eu sunt insurat, am femeie, am copii, dar am si 40 de iepuri de hranit, asa ca taci si rupe iarba!
La poarta Raiului bate cineva. Sfantu Petru il ia in primire:

- Cine esti?

- Sunt jucator in echipa nationala a României…

- Ma mir atunci ca ai nimerit poarta!

De ce ?

De ce “prescurtare” este un cuvant asa lung?
De ce soldatii Kamikaze purtau o casca?
De ce se sterilizeaza acele cu care se fac injectiile condamnatilor la moarte?
De ce nu ii pot executa pana cand nu sunt perfect sanatosi?
Care este sinonimul cuvantului ”sinonim”?
De ce nu exista mancare de pisici cu gust de soarece?
Daca nimic nu se lipeste de teflon, cum se lipeste teflonul de tigaie?
De ce balerinele merg mereu pe varfuri? Nu ar fi mai simplu sa angajeze balerine mai inalte?
Vreau sa imi cumpar un bumerang nou. Cum il arunc pe cel vechi?
De ce localurile deschise non stop au incuietori?
De ce avioanele nu sunt fabricate din acelasi material din care sunt facute cutiile negre?
De ce cutiile negre sunt rosii?
De ce tine lumea gaini daca ouale de broasca testoasa sunt asa bune si sanatoase?
Cum poate avea Donald nepoti daca nu are frati sau surori?
Un ardelean intr-un magazin ca sa cumpere un termos. Vanzatoarea ii arata unul:

- Uite bade, termosul asta e foarte bun: vara tine ceaiul rece, iar iarna il tine cald.

Ardeleanul se scarpina dupa ureche, nedumerit:

- Apai de, cucoana, daca zici ca-i bun, iaca l-oi lua… Da’, lamureste-ma si pe mine: de unde dracu’ stie termosu’ asta cand ii vara si cand ii iarna?
La inmormantarea lui Ion, Maria plange si se jeleste:
- Ioane, cu cine ma mai mananc eu diseara, Ioane?
Popa:
- Cu mine!
Maria:
- Ioane, cu cine mai dorm eu diseara, Ioane?
Popa:
- Cu mine!
Maria, enervata, spune:
- Da pe mine cine ma mai pupa in fund, Ioane?
Popa:
- Precum in cer, asa si pe pamant, acum ii dascalu' la rand!...
Doi scoțieni bețivi:
"Aș vrea ca la moartea mea tu să îmi torni o sticlă de
whisky pe mormânt."
"De acord, dar mai întâi o să o trec prin rinichi"
Doi șobolani într-un cinematograf mâncau o rolă de film.
Unul din ei întreabă:
- Ei, cum e, ți s-a părut filmul?
- Nu prea mi-a plăcut, mai mult mi-a plăcut cartea.
La început, femeia își caută un bărbat pe care, cum l-a găsit, îl adoră.
După ce se căsătorește cu el, îl suspectează.
După zece ani îl disprețuiește. După ce moare, îl respectă.
Un bunic isi intreaba nepotul, elev in clasa intai:
- Stii sa socotesti, nepotele?
- Da, bunicule!
- Pai, atunci, cat face doi plus trei?
- Cinci, bunicule!
- Foarte bine, nepoate! Ia, poftim de la bunicu', cinci lei.
- Vai, fir-ar sa fie, ma' bunicule!... Mai bine ziceam si eu cincizeci sau o suta!...                                                                                                                                                                                        
La un discurs in public al presedintelui un om din spate spune celui din fata sa:
- Ma scuzati, nu vreti sa va dati intr-o parte?
- Desigur, domnule!
Peste ceva timp, acelasi om:
- Nu vreti sa va lasati putin capul in jos?
- Ba da!... Da' nu mai bine va dau un binoclu?
- Nu, multumesc! Am luneta, la pusca!...                                                                                                                                                                                        
- Ai slăbit grozav! Ai o dieta nouă?
- Da. Legume – cartofi, morcovi, sfeclă…
- Le fierbi sau le prăjeşti?
- Le sap!
- Va veni o zi când vei plăti pentru păcatele tale!
- Aiurea , eu deja plătesc. Alcoolul și curvele nu sunt gratis, să știi…
Un tip era angajat la circ. Numărul lui era să spargă o nucă cu organul intim. După câţiva ani el înlocuieşte nuca obişnuită cu o nucă de cocos. Directorul zice mirat:
-V-au crescut puterile?
-Nu, mă lasă vederea!
Un copil il intreaba pe tatal sau:
- Tata, tu poti sa scrii cu ochii inchisi?
- Nu stiu, sa incerc.
- Bine, atunci sting lumina si sa imi semnezi si mie
carnetul de note.
- Ce studiezi acolo?
- Geografia...
- Poti sa-mi spui unde se afla Brazilia?
- La pagina 75.
- Viorico, stii ca Bula e la spital?
- Nu se poate! L-am vazut ieri la brat pe bulevard cu o femeie foarte frumoasa!
- Exact. L-a vazut si nevasta-sa.
Merge acasa motanul impreuna cu iubita, dupa o
noapte plina de evenimente. Motanul nu se poate
stapani si miauna:
- Oh, iubitica mea, as muri pentru tine.
Pisicuta ii arunca o privire incitanta si intreaba:
- Bine, dar de cate ori?
Bula a fost trimis in pivnita, sa aduca ceva muraturi. Pentru ca se intoarce plangand in hohote, maica-sa il intreaba:
- La ce picior te-ai lovit?
Bula ii raspunde:
- Nu stiu ca era intuneric!...                                                                                                                                                                                     
Nevastă-mea a venit acasă și m-a găsit gătind. Pe masă erau lumânări, o sticlă de șampanie și tacâmuri pentru două persoane.

"Uau! Ce surpriză!", mi-a zis încântată.

"Chiar că e surpriză... eu am crezut că te întorci luni!", i-am răspuns.
Ion si Maria la maternitate:
- No Marie, ce avem?
- Baiat.
- ... cu cine seamana?
- ... degeaba-ti spun, ca nu-l cunosti
Ion, proaspat casatorit cu Maria, la consilierul familial,
discutand despre aspectele sexuale ale relatiei...
- Domnule consilier, trebuie sa va anunt faptul ca ieri am
atins perfecta compatibilitate sexuala cu Maria!...
- Da?!?... Cum asa?!?....
- Pai, ieri ne-a durut capul pe amandoi!
Doi serpi in desert:
- Auzi, ba, noi sintem veninosi?
- Da, ba... da' de ce?
- Mi-am muscat limba!
Ion către Maria:
- Marie, eşti ca un nor!
Maria, cu zâmbetul pe buze:
- Alb şi pufos?
Ion:
- Nu... atunci când pleci, parcă mi se luminează ziua!
Un cuplu de tineri căsătoriţi a decis să-şi petreacă luna de miere la o pensiune izolată la munte.
S-au cazat într-o sâmbătă şi n-au mai ieşit timp de cinci zile. Îngrijorat de soarta lor, proprietarul pensiunii s-a hotărât să vadă dacă n-au păţit ceva. Aşa că a bătut la uşă şi i-a întrebat dacă sunt în regulă.
- Suntem ok... trăim din fructele dragostei!
- Aşa mi-am şi imaginat ... dar v-aş ruga să nu mai aruncaţi pielitele în curte că îmi sufocaţi gâştele...
O fetita de 3 ani il intreaba pe tatal ei:

-Tati, imi doresc o surioara!

Tatal,avand chef de caterinca:

 -Dar ai o surioara,doar ca ea pleaca pe usa din spate de cate ori vi tu acasa si de aia nu o vezi niciodata...

Fetita, oarecum surprinsa:

-Aaa, exact la fel cum face celalalt tatic al meu?!?
- Io amu m-oi duce, Marie, ca mi-a sosit ceasul. Asculta aici ce-ti spun.
Maria, suspinand:
- Zi, Ioane, si asa oi face!
- Sa tii gospodaria, Marie, sa nu vinzi nimic, sa aiba copiii astia cand or creste mari.
Maria, suspinand:
- Asa oi face, Ioane...
- Sa dai copiii la scoala, sa iasa invatati, Marie!
Maria, suspinand:
- Asa oi face, Ioane...
- Si mai vreau, Marie, ca dupa ce m-oi duce sa te mariti cu Gheorghe!
- Da' Ioane, credeam ca Gheorghe e dusmanul tau cel mai mare.
- Pai tocmai de-aia...
O blondă oprită de poliţia rutieră:
- Scuzaţi- mă dar din păcate nu vă pot da permisul pentru că este cadoul meu preferat!
Regele, plimbându-se călare prin împărăție, întâlnește un țăran, care semăna perfect cu el.
- Spune, omule, mama ta a lucrat cumva la palat?
- Nu mama, Maiestate. Tata...
- John!
- Yes, Sir!
- Adu-mi, te rog, pianul.
- Vreţi să cântaţi la pian, Sir?
- Nu, John, dar mi-am uitat ţigările pe el şi mă gândeam să nu te deranjez pentru un fleac!
Un tip care ii promisese prietenei sale ca se casatoreste cu ea cand va castiga la loto un milion de dolari, pentru orice eventualitate a incetat sa mai cumpere bilete.
Un neamţ vine să studieze în România şi se împrieteneşte cu un român.
După ce îşi termină studiile, îl invită pe român la el acasă. Românul rămâne uimit când vede o casă frumoasă, cu Mercedes la scară şi îl întreabă cum de a reuşit în asa puţin timp să se îmbogăţească.
- Vezi podul ăla? zice neamţul. Ei, din zece saci de ciment, doi îi luam eu, că aşa am învăţat în România.
După un an de zile, neamţul îi întoarce vizita românului şi rămâne cu gura căscată când vede o vilă de 20 de camere, Ferrari în garaj. Îl întreabă cum a făcut la care românul îi răspunde:
- Vezi podul ala ? zice românul.
La care neamţul:
- Care pod?
La ora de dirigenţie, profesoara îi întreabă pe copii ce meserii au
părinţii lor.
Diriginta: Tatăl tău ce este, Gigele?
Gigel: Parlamentar, doamna dirigintă.
Diriginta (cu admiraţie): Bravo! Dar tatăl tau, Bulă?
Bulă: Aaaa, păi nici taică-miu nu lucrează...
La vorbitorul închisorii, soția îi spune soțului:
- Copiii au crescut și pun întrebări…
- Întreabă unde-i tatăl lor?
- Nu! Întreabă unde ai pus banii pe care i-ai furat…
Un tip intră cu soţia într-un bar, o aşează pe ea la o masă şi merge să cumpere ceva de băut. În timpul ăsta o prostituată se apropie de soţia lui şi-i şopteşte la ureche:
- Ăstuia să-i ceri banii înainte să faci sex cu el, are obiceiul să nu plătească...
Comandantul chestionează un soldat:
- Soldat, ce-ai făcut înainte de a te înrola în armată?
- Am făcut un liceu și două facultăți!
- Bravo, ești un om cu carte!
- Nu, domnule! Sunt constructor!
- Ce ne separă pe noi bărbații, de femei?
- Peretele de la bucătărie.
Dacă vezi că vine muntele la tine și tu nu ești Mahomed, atunci ffffuuuuugiii că e alunecare de teren!!
Maria se întoarce de la magazin cu o pălărie noua. Către Ion:
- Mă Ioane, să vezi, mi-a zis vanzătoarea că pălăria asta mă face să par cu 10 ani mai tanără.
La care Ion:
- Şi-atunci de ce nu ţi-ai luat trei?
Evul Mediu. Regele pleaca la razboi si ii pune sotiei centura de castitate. Pe drum sluga lui intreaba:
– Stapane, de ce i-ai pus centura? Este groaznic de urata si oricum n-o vrea nimeni.
Regele:
– Da, stiu. Dar cand ma voi intoarce o sa-i spun ca am pierdut cheia!
M-a sunat soacra-mea foarte panicata : Ginere dragă, nu ştiu ce să fac, a căzut curentul şi din bucătărie vine un miros puternic de gaz!
- Calmează-te, aprinde o lumânare şi intră în bucătărie, hai că stau la telefon…                                                                                                                                                                                           
Profesoara hotărăşte că Bulă are nevoie de lecţii particulare şi îl
cheamă după-masă la ea acasă.
Bulă merge la profesoară acasă, dar ea tocmai făcea un duş. Bulă
bate la uşă şi profesoara iese din baie fără să-şi ia nimic pe ea.
Profesoara : - Cine e ?
Bulă se uită pe gaura cheii.
Bulă întreabă uimit : Creţule, maică-ta-i acasă?!
Mama lui Bulă îi verifica adesea temele lui Bulă. Într-o zi, găsi o
pagină liberă în caietul de matematică.
Maică-sa îl întreabă : - Bulă, de ce n-ai scris nimic pe pagina asta?
Bulă răspunde : - Mamă, asta e pagina de calcul mental!
Bunicu’ si bunica la aniversarea a 50 de ani de casnicie … masa mare cu copii, nepoti, stranepoti, etc … La un moment dat surpriza serii, se deschid cele doua cutii in care au pus fiecare din cei doi aniversati cite un bob de orez de cite ori l-a inselat pe celalalt. La bunicu’ in cutie 3 boabe. Toata lumea: vaaaaiiii …. bunicul rosesete si cu lacrimi in ochi cere iertaciune la bunica. La bunica … cutia goala. Toata lumea: mmmmm … super … bravo … etc. Nepoata de 19 ani:
- Buni cum ai reusit atitia ani … incredibil …
Buni:
- Taci fa’, nu fi proasta! Pilafu’ de-aseara din ce crezi ca l-am facut?                                                                                                                                                                                          
Profesorul de logică :
- Curtea şcolii are lungimea de 52 de metri şi lăţimea de 38 metri. Ce vârstă am eu?
Bulă :
- 44, d-le profesor.
Profesorul :
- Perfect, Bulă. Explică-le şi colegilor tăi cum ai apreciat aşa de exact!
Bulă :
- Păi, am un vecin pe jumătate nebun ca dvs. şi are doar 22!
Trei tipe stau de vorba.
Prima: -Sa vezi ce am gasit in buzunarele sotului meu aseara! Fotografii porno...
-Si ce ai facut cu ele?
-Nici nu am stat sa ma gandesc, le-am aruncat pe foc.
A doua: - Asta nu-i nimic, eu am gasit in buzunarele sotului meu prezervative...
- Si ce ai facut? Le-ai aruncat pe foc?
- Ei as, le-am gaurit si le-am pus la loc.
Cea de a treia lesina.
Badea Gheorghe in tren, in acelasi compartiment cu doi tineri foarte pisicosi.
-Dragul meu, dar ce ma doare gatutul.
-Pot sa te pup, draga mea?
O pupa.
-Te mai doare, draga mea?
-Nu, puisor, multumesc.
-Dragul meu, ce ma doare capsorul.
-Pot sa te pup draga mea?
O pupa.
-Te mai doare, draga mea?
-Nu ma mai doare, puisor.
Badea Gheorghe, dupa ce se gandeste bine il intreaba pe baiat:
-Auzi domnule, nu vindecati si hemoroizi?
Învățătoarea: Foarte bună tema, Bulă! Acum, spune sincer:
cine l-a ajutat pe taică-tău să o facă?
Proaspetii recruti pentru flota de submarine erau la un curs de instruire.
- Domnule capitan, intreaba Bula, eu tot nu inteleg, cand iese torpila din tubul de lanasare, cum de nu intra apa in submarin?
- Ma, ii raspunde capitanul, tu cand esti in apa si tragi un vant, iti intra vreodata apa in fund?
Bula dat afara de la ore se intalneste cu directorul pe hol..
- Bula ce-i cu tine pe hol?
- M-a dat afara d-na prof pt ca m-am basit, dar eu nu inteleg!? Pe mine m-au scos la aer curat iar ei stau in mirosul ala.
Bulă ajunge acasă supărat.
- Dragă, am o problemă foarte gravă la birou.
Bubulina se uită la el cu gingăşie şi zice:
- Să nu mai spui niciodată "am o problemă", ci "avem o problemă". Suntem de atâţia ani împreună şi ştii că am fost mereu alături de tine. Orice problema de a ta e si a mea
- Bine, zice Bulă oftând. Să ştii că secretara o să ne facă un copil.
Profesorul parcurge cu privirea catalogul.
Bula intreaba cu voce tare:
- Vreau sa va intreb ceva, domnule profesor!
- Te rog, Bula!
- Poate fi pedepsit cineva pentru un fapt pe care nu l-a savarsit?
- Nu!
- Atunci, va rog frumos, sa nu ma pedepsiti fiindca nu mi-am invatat lectia pe ziua de azi!
Doamna invatatoare il intreaba pe Bula:
- Ce parte de cuvant este , , ou "?
- Substantiv.
- Foarte bine, dar ce numar?
- Singular.
- Si ce gen?
- La intrebarea asta nu pot raspunde.
- De ce?
- Pentru ca nu stiu daca din el va iesi o gaina sau un cocos!
Intr-o cofetarie intra Bulişor, un baietel de vreo 8-9 ani, cu o hartie in mana.
- Tanti, as vrea 300 gr. caramele a 25 lei kilogramul, 500 gr. biscuiti a 9 lei kilogramul…
- Atat ? intreba vanzatoarea.
- Ar mai trebui 280 gr. bomboane fondante a 35 lei kilogramul si 400 gr. fursecuri a 31 lei kilogramul.
Vanzatoarea cantareste atent cele spuse de baietel si-i spune suma ce-o are de platit.
- Ei, ti-a dat mamica ta destui bani ca sa cumperi toate astea?
- Tanti, mama nu mi-a dat nici un leu dar am venit pentru ca nu stiam sa-mi fac problema la matematica.
Se naste Bula. In ziua cand ursitoarele vin sa-i urseasca viitorul, tasu' , repede, cu urechea la usa sa auda ce ii rezerva viitorul lu' Bula:
- Ursitoarea buna: Sa fie frumos , istet, puternic ....
- Ursitoarea rea: In ziua cand Bula va implini 10 ani taicasu' sa moara subit!!
Taicasu' cu urechea lipita de usa , ingalbeni de spaima!
- E asta mi-e soarta.... mai este pana atunci...... trec anii.......
... si se apropie ziua fatidica cand Bula implineste 10 ani....... tasu' isi pregati cele necesare inmormantarii, se aseza in cosciug si astepta...... trecu ora 10, 11, 12, 13, ....... se facu ora 18 cand trebuie sa vina Bula de la scoala. Bula val-vartej intra in camera lu' tasu si intr-un suflet striga:
- TATA, TATA!! AI AUZIT? A MURIT VECINUL..!!!!
Matrimoniale: Sunt în căutarea unui bărbat, fumător, alcoolic,
curvar. Consider că într-un cuplu ambii trebuie să aibă interese
comune!
Doi bătrâni încercau să treacă strada, dar fiind un trafic foarte intens își pierdeau minute bune încercând să întrezărească vreo oportunitate.
La un moment dat, unul îl întreabă pe celălalt:
- Măi Ioane, dacă n-ar fi mașinile astea, cam în cât timp ai reuși să traversezi strada?
la care Ion răspunde: - Cam într-o jumătate de oră - No, lasă-mă dracului, că nu-i fi tu vântul !
Dacă prietena ta nu se mai epilează înseamnă că nu mai are pe
nimeni în afară de tine.
- S-a dat un jaf la camera cu trofee a echipei Rapid ..
- Ce s-a furat ?
- Doua covoare si trei scaune !!
Aseară, nevastă-mea a lăsat un bilet pe frigider: "Nu mai merge! Nu mai suport! Plec la mama!". Am deschis frigiderul şi mergea perfect!
Un om cumpara un robot automat, detector de minciuni care trage palme celui care minte.
Fiul sau de 12 ani vine de la scoala cu 2 ore mai tarziu decat normal.
- Unde ai fost pana acum? intreaba tatal.
- La biblioteca, sa pregatesc un referat.
Robotul se intreapta spre el si ii trage o palma. Tatal explica:
- Mai fiule, acest robot este detector de minciuni! Ai face mai bine sa-mi spui adevarul!
- Ok, am fost la un prieten si ne-am uitat la un film: Cele 10 porunci.
Paf! robotul ii mai trage o palma…
- Aoleo ! bineee ! de fapt, era un film porno…
Tatal:
- Sa-ti fie rusine! La varsta ta, nu-mi minteam niciodata parintii!
Paf! Robotul ii trage una tatalui. Mama apare si ea si zice:
- Se vede ca-i fi-tu…
Paf! Robotul ii trage si mamei o palma …
Doi betivi mergeau in patru labe pe calea ferata... unul spune:
- Bai ce prosti suntem, ca urcam scarile...
- Da bai... uite ca vine liftul!!:
- Ai reparat vreodata un televizor? intreaba ea, uitandu-se pe fereastra.
- Nu! raspunde el tolanit in pat.
- Ar fi bine s-o poti face,pentru ca vad ca vine sotul meu!
Mamico, astazi in autobuz, tata m-a pus sa cedez locul unei domnisoare...
- Foarte bine puiu' lu' mama, asa trebuie sa faci!
- Da mamico, da' io stateam in bratele lu' tata...
O fata se urca intr-un autobuz si intinde mana sa se sprijine de o bara de sus. Sub brat padure tropicala, nu alta. Un tip ametit un pic de bautura se uita de pe scaun la ea nedumerit si o intreaba:
- Nu te supara domsoara, sunteti cumva balerina?! Ea flatata raspunde:
- Da, dar de unde ati tras concluzia asta?
- Pei numai o balerina putea sa ridice piciorul pana la bara aceea!
Examenul de anatomie. Profesorul o întreabă pe o elevă:
- Domnisoara va rog sa imi spuneti câți spermatoziozi sunt la o ejaculare.
Eleva se înroşeşte pe loc şi începe să se bâlbâie. Profesorul îi spune:
- Dar nu trebuie să vă ruşinati domnişoară, vorbim de lucruri ştiinţifice. Vă rog să-mi spuneţi câţi spermatoziozi sunt la o ejaculare după părerea dumneavoastră.
- Pai na,… cât să fie, aşa cam una, maxim două guri…
Mecanicul auto:
- Din păcate, nu am putut repara frânele, așa că ți-am modificat claxonul să se audă mai tare.
Într-un autobuz ticsit de lume, urcă un om. Se aşează lângă o
femeie sexi şi-i pune mâna pe sân.
- Ascultă neruşinatule, nu poţi să-ţi pui mâna în altă parte?
Omul o priveşte gânditor.
- Nu mă provocaţi, doamnă, nu mă provocaţi!
Dupa 25 de ani de casatorie, intr-o zi mi-am privit sotia si i-am spus:
- Iubito, acum 25 de ani stateam cu chirie, aveam o masina ieftina, dormeam pe o canapea si ne uitam la un televizor cu ecran de 14` alb-negru, dar in fiecare noapte adormeam alaturi de o blonda sexy de 25 de ani. Acum avem o casa mare, o masina buna, un pat mare, un TV color cu plasma. Dar dorm acum cu o femeie de 50 de ani... Draga mea, cred ca avem o problema! Sotia mea fiind o femeie inteleapta, mi-a spus:
- Tu du-te si cauta-ti o blonda sexy de 25 de ani, ca eu ma voi ocupa ca tu sa stai din nou cu chirie, sa conduci o masina ieftina si sa dormi pe o canapea...
Pe stradă era un bărbat orb, care cerşea:
- Aveţi milă, sunt orb şi am 15 copii!
O doamnă care era în trecere, s-a oprit şi l-a întrebat:
- Biet sărman, cum de ai 15 copii?!
- Păi, doamnă dragă, crezi că eu văd ce fac?
Merg trei baieti la examen. Unul destept, unu moderat si unul prost.
Intra desteptu, in scurt timp iese. Toti il inteaba cum o fost.
- Ca de la profesor la profesor.
Intra moderatul dupa acea iese. Toti il intreaba cum a fost.
- Ca de la elev la profesor.
Intra prostu dupa aceEa iese. Toti il intreaba cum a fost.
- Ca de la preot la preot.
- Cum asa?
- Pai cand punea el intrebarile, eu imi facem cruce, iar cand eu dadeam raspunsurile, el isi facea cruce!
Sf. Petru se hotaraste intr-o zi sa plece in inspectie... prin iad! Zis si facut, se intalneste cu Scaraoschi care ii ofera un tur complet.
Merg ei ce merg si ajung in sala cazanelor unde erau mai multe cazane cu apa clocotita, pline cu oameni care incercau sa iasa afara.
Din cand in cand, la cate un cazan, un grup de draci ii loveau peste cap cu bastoanele pe cei ce incercau sa iasa.
- Ce se intampla aici? intreaba Sf. Petru.
- Aici este cazanul cu nemti si astia incearca tot timpul sa iasa in fata, asa ca ii potolim imediat.
- Bun, si acesta? intreaba Sf. Petru aratand spre cazanul pe care scria americani?
- Acelasi lucru, raspunse Scaraotchi.
- Bine, dar ce se intimpla aici? intreaba contrariat Sf. Petru aratand spre un cazan care nu era pazit si unde din cand in cand se ivea cate un cap afara din apa, dar dupa aceea disparea imediat !
- Oh, acela e cazanul cu romani! Cum incearca unul sa scoata capul, cum il trag ceilalti la fund imediat!
Ion avea 35 de ani şi era tot neînsurat. Într-o zi, la un bar, se întâlneşte cu Gheorghe şi se bagă la o bere, unde încep să discute:
- Mă loane, dar tu chiar nu ai găsit vreo fată să îţi placă?
- Ba da! Mai multe chiar!
- Păi şi atunci care e problema?
- Nu i-au plăcut mamei, mă! Indiferent pe cine-i prezint, mamei nu-i place!
- Păi atunci e simplu! Data viitoare alege o fată care să-i semene mamei tale şi precis o să o placă.
Peste un timp se întâlnesc iar. Ion era supărat foc.
- Ce ai Ioane de eşti aşa supărat?
- M-am luat după tine şi am dus acasă o fată leit mama.
- Şi ce-a zis maică-ta? Nu i-a placut?
- Ba da! Cât a stat fata la mine, erau nedespărţite!
- Şi atunci care e baiul?
- Asta e prima pe care n-o suportă tata!
Într-o zi Alinuţa veni la mama ei, obosită după pregătirile pentru
nunta sa, şi o întreabă:
- Mamă, cum îmi stă cu rochia de mireasă?
- Foarte bine, Alinuţa, dar nu crezi că ţi-ar trebui şi un mire?
- Ah, ştiam eu că am uitat ceva!
Povestea unui cimpoier

Ca cimpoier,am fost rugat de un director de pompe funebre sa cant la slujba tinuta pt inmormantarea unui om fara adapost care nu avea nici familie nici prieteni. Inmormantarea urma sa fie tinuta intr-un cimitir dintr-o zona indepartata de localitate si omul acela urma sa fie primul care sa-si gaseasca odihna acolo.

Cum nu eram prea familiarizat cu zona de la marginea padurii m-am ratacit si, fiind cam tipicar, nici nu m-am oprit sa cer lamuriri. In sfarsit am ajuns o ora mai tarziu. Am vazut groapa si echipa care tocmai manca dar nu se vedea nici un dric.

Le-am cerut scuze lucratorilor pt intarziere si am pasit catre marginea mormantului deschis unde am vazut ca deja se pusese capacul.

I-am asigurat pe lucratori ca n-o sa cand prea mult dar ca trebuia sa fac ce era corect. Muncitorii s-au adunat pe langa mine, inca mancand. Am cantat din tot sufletul.

In timp ce cantam muncitorii au inceput sa planga. Am cantat cum n-am mai cantat niciodata pana atunci, de la Going Home si The Lord is My Shepherd pana la Flowers of the Forest. Am incheiat lunga secventa cu Amazing Grace si am mers catre masina mea.

In timp ce deschideam usa si-mi scoteam haina am auzit pe unul dintre muncitori spunandu-i altuia "Niciodata n-am vazut asa ceva, si ingrop rezervoare septice de douazeci de ani".
Maria și Leana discută despre soții lor:
- Mario, Gheorghe al meu e impotent 100%!
- Leano, Ion al meu e impotent 300%!
- Cum așa?
- A căzut prostul pe scări și și-a rupt și degetul și limba!
Culmea geloziei:
Sa fii nervos pe soare ca iti arde sotia!
Sunt exact ca și grădina zoologică din Piatra Neamț. N-am niciun leu...
Azi dimineață pe la ora 2, vecinul meu îmi bate cu pumnii în ușă:
”Cristi, nu pot să dorm!”
”Norocul tău” i-am răspuns ”hai înăuntru că țin o petrecere!”
Vremea este mohorâtă într-un orăşel din Irlanda. Plouă şi toate străzile sunt goale.
Vremurile nu sunt nici ele mai bune şi lumea trăieşte de pe-o zi pe alta.
În aşa o zi se face că apare un turist german în orăşel, opreşte la un hotel, îi spune proprietarului că ar dori să înnopteze aici dar vrea să vadă mai întâi camerele, iar drept gaj depune o bancnotă de 100 Euro. Proprietarul îi predă câteva din cheile camerelor.
1. Cum a urcat neamtul scările, hotelierul ia bancnota, fuge la măcelar şi-şi plăteşte datoria.
2. Măcelarul ia cei 100 Euro, fuge de-a lungul străzii şi-l plăteşte pe ţăran.
3. Tăranul ia cei 100 şi-şi achită datoria la depozitul asociaţiei ţărăneşti din orăşel.
4. Angajatul ia banii, aleargă la cârciumă si isi achită consumaţiile servite pe credit.
5. Cârciumarul ia cei 100 Euro şi-l dă prostituatei de la bar pentru că şi ea a avut zile grele, după ce a oferit plăceri pe credit.
6. Femeia fuge la hotel şi isi plăteşte datoria la camera cu 100 Euro.
7. Hotelierul aşează bancnota pe tejgheaua de la recepţie, moment în care apare germanul, cere gajul înapoi şi pleacă pentru că nu i-a plăcut nici o cameră din cele la care a avut chei şi părăseşte orăşelul.

ASADAR:
- Nimeni nu a produs nimic.
- Nimeni nu a câştigat nimic.
- Toţi participanţii au scăpat de datorii şi privesc din nou cu optimism spre viitor
Tocmai aţi aflat cum funcţionează pachetul salvator al U.E.
După zece minute de la urcarea în tren, a venit controlorul și i-am întins biletul să mi-l composteze. Văzându-l, îmi zice:
-Ce e ăsta, dom‘le? Bilet? Incredibil, deci așa arată un bilet... N-am mai văzut unul din ‘92, când mi-au făcut instructajul pentru angajare. Cât să-ți dau pe el să-l arăt și eu la colegi?
- Vecineee, ai primit scrisoarea de la mine?
- Care, aia în care mă rugai să-ţi imprumut 2 milioane?
- Da
- Nu, nu am primit-o…
"Proverbe romanesti":

- Ca romanu’ nu-i nici unu’, unde-s multi putea fi unu!!

- Fie painea cat de rea, tot ti-o fura cineva.

 - Prietenul la bani se cunoaste.

- Cine NE viziteza ne face ONOARE, cine NU, PLACERE.

- De urata nu-i frumoasa, da’i desteapta, proasta dracului’!

- Cine’i harnic si munceste are tot ce vrea. Cine-i lenes si chiuleste are tot asa.

- Ne nastem goi, uzi si flamanzi. De abia dupa aceea lucrurile se inrautatesc.

- Cand nevasta tace, sa n-o-ntrerupi.

- In viata sunt doua cuvinte care deschid multe usi: “trage” si “impinge”.
Un oltean trece pe langa un stand unde un taran vindea oglinzi. Luand una in mana, olteanul intreaba:
- Ce este asta?
- Pai este o oglinda.
Se uita olteanul in ea si isi zice: "Mama ce seamana asta cu mine!"
- Cat costa?
- 1 leu.
- Aaaa.. e ieftina. O cumpar.
Pe tot drumul spre casa, olteanul s-a privit in oglinda. Cand a ajuns acasa a bagat repede oglinda in buzunar. Nevasta-sa intreaba:
- Ce ascunzi acolo, draga?
- Aaa... nimic... e doar o oglinda.
Dupa ce se schimba, nevasta se duce pe furis, ia oglinda, se uita in ea si zice: "Aha! Deci asta e tarfa cu care ma inseala barbatu-meu!". Nervoasa, se hotaraste sa se duca la maica-sa sa ii arate.
- Uite, mama, asta e curva din cauza careia iau eu bataie de la barbatu-meu!
Se uita si ma-sa in oglinda si zice:
- Eeee... las-o mama, ca si-asa e batrana !
Un ginere îi face complimente soacrei:
- Ești o comoară!
- Vai, îți mulțumesc, zise ea rușinându-se.
- Dar orice comoară trebuie îngropată.
Cum să fiu cuminte?!
De mic îl vedeam pe Tarzan plimbându-se dezbrăcat.
Cenușăreasa venea acasă la 12 noaptea.
Pinocchio zicea minciuni.
Aladin era hoț.
Batman mergea cu 320 km la oră.
Albă ca Zăpada locuia cu 7 bărbați.
Popeye fuma și era tatuat.
Prea târziu! Nu e vina mea, este vina copilăriei mele!
Cine să-i mai înțeleagă pe tinerii din ziua de azi?

Fac sex neprotejat dar în schimb au huse la telefoane...
Am avut o discuţie aprinsă cu soţul meu şi acum el nu fumează, nu bea şi nu merge la alte femei... Stă liniştit în camera de reanimare...
Judecătorul:
- De ce i-ați dat soțului cu telecomanda-n cap?
- Pentru că televizorul era prea greu!
Un beţiv se întâlneşte cu o blondă şi îi trânteşte în faţă:
- Proasto!
Blonda:
- Beţivule!
La care beţivul spune, cu un aer superior:
- Da, dar mie îmi trece!
Un rocker ajunge dimineaţa acasă beat turtă, şi dă peste mamă-sa în bucătărie.
− Aoleo mamă ce rău mi-e!
− Deh, ce să-ţi fac dragul mamii…
− Pune o manea să vomit!
Câteva din dorințele ascunse ale bărbatului:
- Sărbătoarea de 1 martie să fie mutată pe 29 februarie. O dată la patru ani este suficient.
- Operațiile de mărire de sâni să fie incluse în programul de asigurare de sănătate obligatoriu.
- Pentru conceperea unui copil să fie nevoie de un bărbat și patru femei.
- Pentru simplitate, toate femeile să aibă același nume.
Un tip însurat se duce să se spovedească la preot:
- Ce păcate ai comis, fiule?
- Păi m-am frecat de altă femeie! Nu am făcut sex, dar ne-am atins corpurile!
- Ori că ai atins-o, ori că ai băgat-o, e același lucru! Să spui de zece ori Tătal nostru și să lași 100 de lei în cutia milei!
Spune rugăciunile și dă să iasă din biserică, însă este apostrofat de preot:
- Hei, nu ai pus banii în cutie!
- Da, dar i-am atins de cutie! Ori că am atins, ori că am băgat, e același lucru…
- Ce e un alergător pentru un canibal?
- Fast food!
- De ce eşti aşa trist?
- Nevastă-mea...
- Doar n-a murit...
- A, nu. Aşa măcar ştiam unde doarme...
- Mămico! Scrie-mi tu scrisoarea pentru Moş Crăciun!
- Dar de ce nu o scrii singur?
- Pentru că îmi trimite iar o carte de gramatică după ce vede cum scriu!
Î: Care e diferenţa dintre un sărut şi un zvon?
R: Niciuna. Ambele merg din gură în gură...
Un şmecheras vrea să intre în vorbă cu două domnişoare drăguţe în parc:
- Vai ce frumoase sunteţi? Dar cum vă cheamă pe voi?
- Pe ea Adio şi pe mine Dispari!
Doi bețivi mergeau spre casă. Unul se ținea de gard, altul prin șanț.
Cel de la gard:
- Bă, ești mort de beat. Mergi prin șanț.
Celălalt:
- Da' tu ce-o să faci când se termină gardul?
O blondă supraponderală merge la doctor să-i ceară un sfat. Acesta îi spune că dacă vrea să slăbească 10 kg trebuie să alerge timp de o lună. Blonda urmează sfatul medicului și, fericită, după o lună îi dă telefon să-i spună ce mult a slăbit. La sfârșitul conversației, îl întreabă:
- "Și acum cum pot să ajung acasă? 300 de km este o distanță destul de mare."
Două blonde se duc pe stradă și văd un militar care mergea ca la armată îmbrăcat și cu pușca în mână.
- Auzi dragă ăla e hoț camuflat în verde ca să nu-l vadă poliția.
- Nu, e așa cum zic eu.
- Și cum zici tu?
- Ăla e un emo care vrea să se împuște.
- De ce?
- Că nu i-a dat șefu lui niște haine frumoase!
Ionel îl întreabă pe tatăl său :
Ionel: Tată, ce înseamnă să fii beat?
Tatăl: Uite vezi copacii ăia doi ? Unul care e beat vede 4.
Ionel: Dar tată, acolo e un singur copac!
Un polițist se întâlnește cu un bețiv care stătea întins pe jos.
- Băi omule, de ce nu te duci acasă?
- Nu pot să mă mișc de aici. Pe sticla de vin pe care am luat-o scria: "A se păstra culcat".
Într-o noapte, un bețiv se sprijinea de un pod, când peste el a dat un prieten. Cei doi au început sã sporovãiascã.
- Ce se vede acolo jos? a întrebat bețivul.
- Luna, i-a rãspuns amicul.
Bețivul a privit din nou, a scuturat din cap cu neîncredere, dupã care a spus:
- Hmmm, bine, te cred, dar cum am ajuns eu deasupra ei ?!
Un bețiv se întoace acasă în zori pe două cărări. Se sprijină cu o mână de perete și cu cealaltă scoate cheile să deschidă ușa ..se chinuie el ce se chinuie, înjură sănătos; nu nimerește broasca. Un trecător îl vede cum se chinuie..
- Dom'le da ce faceți acolo?
- Aștept să vină gaura în dreptul cheii.
- Să-ți fie rușine Mitică, zice nevasta. Iar ai venit beat acasă!
- Ca să respectăm adevărul nu eu am venit, m-au adus vecinii.
Doi bețivi scot un om pe jumătate înecat dintr-un lac.
- Vezi, așa pățești dacă bei apă.
ROBOTUL TELEFONIC AL BUNICII :

- Bună ziua, în acest moment nu sunt disponibilă.
Vă rog să lăsaţi un mesaj după sunetul caracteristic: Beeeeeppp!
- Dacă eşti unul dintre copiii mei , apasă 1 , 2 , 3 , (în funcţie de care copil eşti) şi foloseşte următoarele opţiuni:

- Dacă vrei să-ţi ţin copiii, apasă 2.
- Dacă vrei să-ţi spăl hainele şi să ţi le calc, apasă 3.
- Dacă vrei să doarmă copiii aici, apasă 4.
- Dacă vrei să-ţi iau copiii de la şcoală, apasă 5.
- Dacă vrei să-ţi trimit mâncare acasă, apasă 6.
- Dacă vrei să vii să mănânci aici, apasă 7.
- Dacă vrei bani, apasă 8.
- Dacă vrei să vin ca să-ţi fac curat in casa, apasa 9.
- Dacă vrei să mă chemi la cină, să mă duci la teatru, sau la restaurant, să ma inviţi la o ieşire la plimbare in week-end, să ma inviţi în vacanta la mare sau la munte, atunci începe să vorbeşti !
CIA cauta sa angajeze un agent-asasin. La sfarsit, ramân 3 finalisti: 2 barbati si o femeie.
Testul final: primul barbat este dus lânga o usa, i se da un pistol si i se spune ca dincolo de aceasta usa, pe un scaun, se afla sotia lui.
- Ucide-o!
- Glumiti!? Nu-mi pot ucide nevasta!
- Atunci nu este o slujba pentru tine!
Al doilea barbat primeste aceleasi instructiuni, intra în camera si dupa 5 min. de liniste, iese afara plangand:
- Am încercat, dar mi-e imposibil...
Vine rândul femeii. I se spune ca trebuie sa-si ucida barbatul. Ia pistolul, intra în camera si se aud mai multe împuscaturi, apoi strigate, troznete, lovituri în pereti. Dupa 10 min, se face liniste, iese femeia obosita si transpirata:
- Pistolul avea gloante oarbe, a trebuit sa-l omor cu scaunul!
MORALA: Angajati femei! Fac treaba mai serios decat barbatii!
Bulă, în clasa întâi, îi dădea bătai de cap învăţătoarei sale.
ÎNVĂŢĂTOAREA: Bulă, care este problema ta?
BULĂ: Sunt mult prea deştept pentru clasa întâi. Sora mea este în
clasa a treia, iar eu sunt şi mai deştept decât ea! De aceea, cred că
ar trebui să fiu mutat în clasa a treia.
Învăţătoarea, nervoasă, îl duce pe Bulă la directorul şcolii şi îi
explică acestuia dorinţa lui Bulă. În urma discuţiei, directorul şi
doamna învăţătoare hotărăsc să îi dea lui Bulă un test, iar dacă
acesta va trece, va fi mutat în clasa a treia, iar dacă nu, va trebui să
rămână în clasa întâi şi să se poarte frumos.
DIRECTORUL: Cât fac 3 x 3?
BULĂ: 9.
DIRECTORUL: Cât fac 6 x 6?
BULĂ: 36.
DIRECTORUL: Cât fac 9 x 9?
BULĂ: 81.
Şi tot aşa, Bulă răspunde la toate întrebările la care un elev de
clasa a treia ar trebui să ştie să răspundă.
Bulă părea să se descurce foarte bine. Directorul, privind spre
învăţătoarea acestuia, îi spune:
DIRECTORUL: Cred că Bulă poate să fie mutat direct în clasa a
treia.
Învăţătoarea, cunoscând tendinţa micuțului Bulă spre lucruri ce au
legătură cu sexul, vrea să-l prindă pe picior greşit.
ÎNVĂŢĂTOAREA: Lăsaţi-mă şi pe mine să îi pun câteva întrebări,
înainte de a lua o asemenea decizie. Atât directorul, cât şi Bulă sunt
de acord, iar învăţătoarea îşi începe întrebările:
ÎNVĂŢĂTOAREA: Ce are vaca patru şi eu am numai două?
BULĂ: Picioare.
ÎNVĂŢĂTOAREA: Ce ai tu în pantaloni, iar eu nu am?
Ochii directorului se măresc, dar nu apucă să îl oprească pe Bulă
să răspundă.
BULĂ: Buzunare.
Directorul răsuflă uşurat şi trage concluzia:
DIRECTORUL: Cred că ar trebui să îl mutăm în clasa a cincea,
pentru că, sincer, eu nu aş fi ştiut să răspund la ultimele două
întrebări !