Păi cine avea nevoie de „social networking” când exista gașca din curtea blocului? Cui îi păsa dacă merge netul sau nu, când trebuia doar să fluieri sau să strigi sub geamul cuiva ca să ai cu cine să te joci? Pe vremuri, copilăria presupunea multă alergătură și genunchi juliți.
1. Fetele jucau elastic, adevărate probe de rezistență și concentrare, cu tot felul de scheme complicate... Acum mă uit în jur și văd că fetele de acum abia dacă își țin echilibrul pe tocuri. 2. „V-aţi ascunselea” ne răpea multe ore în fiecare zi, la fel ca un alt joc care, deși ar trebui să se numească „Hoții și vardiștii”, noi îi spuneam „Infractorii și milițienii” fiindcă habar nu aveam ce e ăla un vardist...
3. La jocuri precum „Ţară, Ţară, vrem ostaşi!” se aflau preferințele fiecăruia, la fel ca atunci când se făceau echipele la baschet. Multe dihonii se nășteau după întrebarea: „De ce nu m-a ales pe mine?”
4. „Telefonul fără fir” ne făcea mereu să râdem și puteam juca ore în șir fără să ne plictisim. „Telefonul american”, în schimb, era o sursă inepuizabilă de poante de care râdeam și la săptămâni după aceea.
5. „Mațe încurcate” era un twister fără cearșaful cu culori și numere. Ne încurcam brațele și picioarele până când începeau să trosnească, și atunci intervenea „descurcă-tot”, unul dintre noi care stătuse deoparte și care trebuia să găsească o cale cât mai simplă de a ne scăpa din ghemul de membre.
6. „Nu te supăra, frate!” era pentru zilele când era prea frig sau prea urât ca să ieșim și era un joc de „strategie” pe care îl jucam toți aproape obsesiv, până când pierdeam piese și nu mai aveam cu ce juca.
7. Un strămoș al Monopoly, al cărui nume nu mi-l amintesc, era un joc cu bani de hârtie numiți ECU, iar în acest joc trebuia să îți faci o firmă și să intri pe piețe financiare, să te bați cu băncile... Un joc destul de vizionar aș zice, privind în urmă.
8. Un joc al băieților era cel în care ne furgăream și trăgeam unii în alții cu proiectile de hârtie plecate din sarbacane cu una sau mai multe țevi... un fel de Paintball in ziua de azi.
E drept că vremurile pe atunci erau mai grele, dar asta nu însemna decât că inventivitatea era mai mare și capacitatea copiilor de a se juca și de a se distra fără complicații era alta decât acum.
Nu ne temeam să meșterim ore în șir la o jucărie sau să punem mâna pe gâze, broaște, melci sau să urmărim fascinați cum tații noștri lucrau la strung sau reparau piese de Dacie... azi totul e impersonal și nimeni nu mai știe să facă mai nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu